El – un stejar ce străjuie-o pădure,
Ea – salcie la margine de ape,
Mlădie-n calea vânturilor dure,
Şi c-o dorinţă: lui, să-i fie-aproape.

Nu îi desparte mult, doar o alee
Pe care merg, ţinându-se de mână,
Cu suflete-n ţinuturi elizee,
Perechi ce au iubirea ca stăpână.

Nu-i mult iar el, de-o vreme, îşi întinde
Pe sub pământ, o aripă răzleaţă
Ce rădăcina salciei cuprinde
Şi-n şoapte de iubire o răsfaţă.

De-acum sunt împreună, ca şi când
Ea salcie acum, iar el stejar,
În dragostea ce n-au uitat nicicând,
S-au regăsit şi-s împreună, iar.

Din vol. “Călător prin gânduri”