E-un drum șerpuind pe sub poale de deal
Sub tălpi ce se-ncing în țărână
Și-un tânăr, ce merge cântând la caval
O doină-nvățată la stână.

Cu el, e doar umbra-i ce crește-n amurg,
Sub pasul întins voinicește,
Din ochi, picături de apus i se scurg,
Iar jalea din doină-l oprește.

Ridică privirea. Nu-i cânt de caval
Și, totuși, e-aceeași cântare,
Ecoul să fie-n cetatea din deal?
E-o voce sau, numai, îi pare?

Îi cântă, îl cheamă, l-abate din drum,
Îl face să uite de frică,
Ființa de-acolo-i dictează acum,
Voința-i devine prea mică.

Îi știe legenda, o știe demult,
Dar merge, coboară o scară
Ce-l duce, pereche-n regatul ocult,
Domniței, de veacuri fecioară.

Din vol. “Eterna căutare”