Ce pare-a fi, nu totdeauna este
un adevăr, dar poate fi poveste
pe care gurile răuvoitoare
o-ajută să devină foarte mare,

Iar eu v-arăt, c-o poezie mică,
ce s-a-ntâmplat c-o biată păsărică
atunci când a băut un strop de apă 
nebănuind ce show va să înceapă:

Era un pițigoi c-o sete mare
și obosit de-atâta alergare,
căci puii lui cereau mereu mâncare,
iar ziua îi era o căutare.

Chiar peste drum, anostă, cenușie,
s-a nimerit o vrabie să fie
și a văzut frumosul pițigoi
în apă oglindit. Crezând că-s doi,

A inventat, pe loc, povestea-i crudă,
și a transmis-o unei mierle, rudă,
și surdă, cred, măcar de o ureche,
dar tot a ciripit-o spre o streche.

Acesta, bâzâind încolo-încoace ...
e clar că, de atunci, nu mai e pace
la cuibul lui, cu pițigușa lui,
ce a privit în gura orișicui. 

Din vol. “Hai, pa!”