Ascultă-l cum plânge! E timpul, avarul,
Din marmura vremii cioplindu-și altarul;
S-a spart o clepsidră, iar timpul se-așterne,
Lucind în fărâme eterne.

Era infinit, dar se luptă cu vântul,
Trecutul se pierde, de jale-i e cântul,
E totul un zbucium, iar fapte din vremuri
Se pierd în vâltoare și tremuri.

Hai, iartă-l, pribege! Și uită trecutul!
Renunță la toate, aruncă-ți avutul,
Un pas, unul singur, ți-ajunge, sărace,
Te cheamă, salvează-l, fă pace!

Dar tu vezi doar cioburi, nisipul şi vântul.
Un pas mai departe. Îl lași în osândă.
Luceşte în ochii-ți lumina. Izbândă!
De-acum ții cărarea și gândul.

Uiți timpul ce doare, îți e la-ndemână,
Căci viața-i cuprinsă-ntr-un pumn de țărână!

Din vol. “Călător prin gânduri”