Voi, zări îndepărtate și ascunse
în orizonturi ce n-au fost nicicând
atinse ori uitate printr-un gând,
lăsați-vă de dorul meu pătrunse!

Deschideți o fereastră către Soare
și nu mai tindeți către infinit,
spre stele și spre tot ce v-a mințit
c-aveți în voi iubire ce nu moare!

Eu vă străbat în zboru-mi vijelie
și vă întreb, privindu-vă surprins:
-Aceleași, sunteți? – zările ce, mie,
îmi acordau sărutul necuprins?

-Nu ești decât un vânt în acalmie!
Ai fost o adiere ce s-a stins.

Din vol. "Oare"