
Gări și iar gări se perindă pe-o cale Dusă de-a valma, în ropot de tren, Peste urcușuri ori pante domoale, Des prin pustiuri și rar prin eden. Gări cu peroane în tristă-așteptare, Scrâșnet de frâne, sincope, final, Strigăte, larmă, semnal de plecare, Trenul ce iese din gară, brutal. Unii îl pierd și așteaptă un altul, Alții coboară pe câte-un peron, Mulți își încep prin vreo gară asaltul Spre un mai plin de speranță cotlon. Stâlpii se-aleargă spre gara din urmă Într-o-mbulzeală mai greu de-nțeles, Căci printr-o gară ce-a fost nu se scurmă După ce calea-nainte-ai ales. Gări și peroane și stâlpi ce aleargă, Vuiet prin urme de pași, amintiri, Trenul ce încă mai poate să meargă, Eu … aruncând prin fereastră priviri. Din vol. "Eterna căutare"