În ploi de cuvinte ce-ngheață,
Tot jurul devine macabru
Și rece, și fără de viață,
Din sloiuri, sculptat, candelabru.

Ca brațe-i atârnă junghere,
Se-nfig în tăcerea de stâncă
Și ard, și provoacă durere
În rana deja prea adâncă.

Copacul de gânduri și vise,
Mai poate, mai rabdă și duce
În lumea cuvintelor scrise
Înghețul acelui ce luce.

E, totuși, frumos, candelabrul,
Cu brațele-i reci de lumină!
Doar stânca îi simte macabrul
Prin răni ce îi cresc și n-au vină.

Din vol. "Cântecul visurilor"