M-am rupt din lumea visului etern,
C-un zvâcnet de lumină tremurândă
Și am dorit, un timp, să îmi aștern
Trăirea într-o inimă plăpândă.

I-am dat puterea harului divin:
Aceea de-a simți, în ea, iubirea
Pe care i-am trecut-o în destin,
Înscrisul ce sfidează nemurirea.

Eram un tot în micul univers
Nemuritorul – eu, unealtă - el
Și, cu iubirea strecurată-n vers,
Am devenit al vieții menestrel.

Un timp, un vis, un gând pribeag, iar eu
Mă plec în fața îngerului meu.

17 ian. 2017