Era o pădure în care, demult
ceva s-a-ntâmplat, căci pustiul din ea
- îmi spune legenda ce astăzi ascult -
pe nimeni nu lasă acolo să stea.

Sătenii se-nchină și fac un ocol,
cu ochii-n pământ și privind speriați
copacii pădurii cu sufletul gol,
ce par că sunt paznici pe veci blestemați.

Era o fătucă, născută aici,
frumoasă cum n-a mai fost alta de-atunci,
crescută în casă din lemn și chirpici
cu horn, cu șindrilă, și plină de prunci.

A vrut-o stăpânul, dar n-a reușit,
căci vechea pădure i-a dat adăpost,
iar el, un blestem peste ea a rostit
și mulți au murit căutând făr' de rost.

Se spune c-adesea la margine-apar
o fată și-un tânăr ce-aleargă grăbit,
privesc înspre sat, se întorc și dispar
în umbrele nopții, spre-un loc tăinuit,

Apoi se ivesc de prin cețuri, duium,
oștenii în zale bătând vechiul drum,
armată de oase ce piere în fum
și toată pădurea-i plouată cu scrum.

Din vol. "Cântecul visurilor"