Rugă

Primeşte, zeiţă, ofranda
şi iartă greșelile mele,
îți cer, cu căinţă, iertarea
păcatelor grele.

Îmi iartă, acum, îndrăzneala
şi-ndreaptă privirea spre mine,
îmi schimbă, zeiţă, destinul
şi ia-mă la tine.

Ascultă-mă, tu, cea din ceruri
şi iartă a mea rătăcire,
aş vrea ca noi doi să fim unul,
scăldat în iubire.

Primeşte zeiţă ofranda
şi iartă păcatele mele,
căci multe zeiţe ferice
făcut-am cu ele.

Din vol. "Hai, pa!"

Lasă un comentariu