Nu plânge, macule, nu eu te-am rupt!
A fost un vânt atât de rău aseară
încât toți norii i-a gonit, și iară
va trebui, cu seceta, să lupt.
 
Și mi-e atât de greu să car din vale
găleata plină până la grădină,
apoi să ud, tulpină cu tulpină,
atâtea flori cu ruga în petale.
 
Dar nu pot să le las: când mor, mă doare
mai rău decât tot corpul când le ud,
căci mie-mi este dragă fiecare.
 
Tu suferi, iar suspinul ți-l aud
Nu-ți fie frică! Pentru orice floare
acolo, sus, e-un Rai al ei … când moare.
 
12 aug. 2016