Se-‘nalță în văzduh, spre nemurire
Pe note stranii dintr-o melodie
Al cărei autor a fost să fie
Demult pierdut din orice amintire.

Doar ea nu i-a uitat trecuta-i viață
Și tot ce-a scris, și vorba lui blajină,
Plutind ușor, ca-n plâns de violină
Ce-n suflet îți pătrunde și-l dezgheață.

L-a însoțit în lumea lui de vise
Și a văzut în jur doar frumusețe
În timpul ce părea că adormise.

Nu sunt nici lacrimi, nu e nici tristețe,
Ci numai liniștea ce-o bănuise
Când steaua lui, căzând, i-a dat binețe.

Din vol. "Oare"