E-atâta liniște pe chipul tău
de parcă timpul s-a oprit o clipă
și te-a-nvelit cu-a nemuririi-aripă,
pierzându-se apoi pe drumul său.

Zeiță-mi ești, și-ai coborât din vis
în brațele-mi deschise pentru tine,
în inima-mi ce toată-ți aparține,
un dar ce, poate, îngerii-au trimis.

Și te privesc, și-al tău aș vrea să fiu
cât cerul se va bucura de stele,
cât timp pământul va rămâne viu.

Apoi, în zbor fantastic și zglobiu
vom reintra în vaste carusele
eterne, ca iubirea mea. O știu.

Din vol. "Oare"