Să mergem, iubito, la munte,
 în primele zile din an,
 când brazii au plete cărunte,
 ițite sub albul turban.
 
 Să facem un foc în poiana
 în care, sub stratul de nea,
 poveștile-așteaptă doar pana
 ce-n vers, de uitare-ar salva.
 
 Ne fie o ciornă zăpada ,
 iar albul din jur, va fi scut
 la tot ce n-ar face dovada
 că-i pur tot ce noi am avut.
 
 Căci este poiana iubirii
 în care, ades, ne-ntâlnim
 plătindu-i tribut fericirii
 când visele,-acolo,-mpletim.
 
Din vol. "Oare"