Tu-mi ești dirijor, iar eu muzică-ți sunt,
 și scenă, orchestră, îți sunt piedestalul,
 privesc spre bagheta ce-mi schimbă moralul,
 căci ea îmi arată ce vrei să înfrunt.
 
 O zbuciumi o dată și nori, din senin,
 cutremură cerul cu fulgere-n care
 se-nalță alămuri și toba cea mare
 iar totul devine doar haos și chin.
 
 Dar totul se curmă – bagheta-i în jos -
 Începe tăcerea în care dispare
 și cerul, și larma, și tot ce mai doare …
 Se-aude, îndată, un sunet duios.
  
 Viori, în surdină, își urcă, treptat
 acorduri ce par o renaștere-a vieții
 în zori ce-i aduc sărutări dimineții …
 Pianul pornește un cânt minunat.
 
 Îmi ești dirijor, te urmez și te-ascult
 pe-o scenă preaplină de-al lumii tumult.
 
Din vol. “Eterna căutare”