Într-o noapte-ntunecată,

Cu un cer pierdut în ea,

Mi-a părut că se arată,

Mică, strălucind mirată,

Steaua mea.

Tremurând lumina-i slabă

Printre ramuri de copaci,

Mi se tălmăcea degrabă

Licărirea în silabă:

“Ce mai faci?”

– Steaua mea de peste vreme,

Nu te-am mai văzut demult.

Dintre stelele boeme,

Numai tu-mi cântai poeme;

Te ascult!

– Dragul meu, am fost departe.

Infinitul Univers

M-a purtat prin alte arte

Timp de două vieți, o moarte

Și un vers.

M-am întors doar pentru tine,

Să ți-l spun, să ți-l șoptesc.

Tu, din câte văd, ești bine …

Versul este despre mine:

“Te iubesc!”