E vremea florilor de tei,
Cu păsări, fluturi şi albine,
Când aerul din jur devine
Înmiresmat, iar pe alei

Se joacă nişte prichindei
Frumoşi, cu glasuri cristaline.
E vremea florilor de tei,
Cu păsări, fluturi şi albine.

Pe-o bancă stau doi bătrânei
Vorbind, iar vocile blajine
Nu mai atrag priviri străine,
Dar tremură ca-n anii-acei…

E vremea florilor de tei.

Din vol. “Gândul pierdut”